![]() XHost |
Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink. |
Inul şi cămeşa – de Ion Creangă
Inul: — Ştii tu, cămeşă
dragă, ce erai odată?
— Ce să fiu? Eram
ceea ce mă vezi: cămeşă albă, cu care se îmbracă
oamenii.
— Nu-i aşa! Ai
fost o sămânţă, apoi o burueană, clătinată de
vânt, ca toate buruenele: aşa naltă, supţirea, tocmai de potriva
mea; erai in cu floricică albastră, fata mea. Când ai fost crescut
şi copt, cum sunt eu acum, oamenii te-au smuls din pământ, te-au
legat în fuioare, te-au pus copăcel şi te-au lăsat la soare ca
să te usuci. După aceea te-au culcat pe ţol şi te-au
bătut cu beţe, ca să-ţi scoată sămânţa; apoi
bătut şi stâlcit cum erai, te-au dus la baltă şi te-au pus
în topitoare, unde-ai stat vro zece zile, ca să te topeşti, adecă
să-ţi putrezească hlujul. După asta, te-au scos şi
te-au pus iarăşi la soare, ca să te usuci,
răzămându-te de gardul pe care eşti întinsă acum. Fiind
uscat, te-au meliţat, şi hlujul tău s-a prefăcut în
pozderie, iară cojiţa ta în fuior. Femeile apoi te-au răgilat,
te-au periet şi te-au făcut fuior frumos şi moale ca
mătasa; din fuior te-au făcut caier, te-au pus în furcă şi
au început a toarce, prefăcându-te în tort sau aţă.
Tortul l-au depănat pe râşchitor, spre
a-l face căleap; călepele s-au fert cu leşie, să se
înălbească, apoi te-au pus pe vârtelniţă, de pe care au
început a le depăna pe mosoare cu letca; de pe mosoare te-au urzit pe
urzoi, apoi te-au luat şi te-au învălit pe sulul de dinapoi, punând
vergele pintre pături, ca să nu se hrentuiască urzala; şi
fuscei pintre rost, ca să nu se încâlcească natra. După asta
te-au nevedit, trecându-te prin iţe şi prin spată; şi, cu
ajutorul slobozitorului, al zăvorului şi al lopăţelei,
te-au întins în stative, legându-te de sulul de dinainte, de unde se începe
"gura pânzei". Călepele lăsate pentru
bătătură le-au depănat pe ţevi cu sucala; apoi, punând
ţăvile în suveică, au început a ţese, adecă a trece
bătătura pintre urzală cu ajutorul tălpigilor, al
scripţilor şi al iţelor. Ca să se îndesască firele,
bătătura se bate cu vatalele, între care e aşăzată
spata. Şi iaca aşa te-au prefăcut în pânză. Când era cald
afară şi frumos, femeile te-au dus la baltă şi te-au
ghilit; apoi te-au fert cu leşie şi iar te-au ghilit, până te-ai
înălbit. Când erai albă cum trebuie, te-au uscat, te-au făcut
vălătuc, te-au croit şi au făcut din tine ceea ce eşti
acum,
— Mică
burueană, nu ştiu de unde-ai mai scos atâtea despre mine. Ei,
dragă, poate nu ştii că oamenii mai fac pânză şi din
sora noastră cânepă, şi din fratele nostru bumbac, ba şi
din înghimpătoarea urzică mai fac un fel de pânză. Dar în
fabrici se ţes fel de fel de pânzeturi, mult mai uşor şi în timp
mult mai scurt.
— Bre! multe mai auzi!
— Mai
aşteaptă, că n-am sfârşit încă. Din
cămeşă sau rufă, peste câtva timp ai să te faci
tearfă, din care se face scamă pentru bolnavii din spitale şi
pentru soldaţii răniţi în bătălie. Apoi te caută,
ca iarba de leac, să facă la fabrică din tine hârtie.
— Mare minune mi-ai spus, dragă
burueană, zise cămeşa. De-a fi aşa, apoi toate lucrurile nu
sunt ceea ce se văd, ci altăceva au fost odată, altăceva
sunt acum şi altăceva au să fie.
— Tocmai aşa,
soro! Gardul, pe care eşti tu întinsă acum, a fost altădată
pădure. Ce are să fie de-acum înainte? Mătasa, frunză de
dud întrată în pântecele unor gândaci. Varul, ce-a fost mai înainte? Dar
funiile şi odgoanele? ş.a.
Femeile leneşe de
la ţară au cântecul acesta:
Puseiu pânza, când da
frunza,
Ş-o gătiiu
în Sân-Văsii
Şi-mi păru
că mă grăbiiu...
Şi de
lungă-i ca o pungă
Şi de
lată... toată-i spartă!
Pe sulul de dinapoi,
O sută de
lătunoi,
Pe sulul de dinainte,
Cioprea le mai
ţine minte.
Pintre iţe
şi-ntre spată
Paşte-o iapă
deşălată;
Pintre iţe
şi fuscei
Paşte-o
scroafă cu purcei.
Prelucrare de pe situl http://www.neamt.ro/cmj/Creanga/index.html
povesti de I Creanga